Agrochimie viticola

           Primele cercetări de agrochimie au fost efectuate la Staţiunea Experimentală Viticolă Crăciunelul de Jos începând cu anul 1953 şi au vizat testarea dozelor de îngrăşăminte organice şi chimice pe diferite tipuri de sol, cât şi urmărirea evoluţiei umidităţii solului în perioada de vegetaţie activă a viţei de vie.

           Cercetările sistematice de agrochimie au început în anul 1965.

           Diversitatea mare a tipurilor de sol, la care se adaugă şi modificările survenite în urma amenajării terenului, au contribuit la apariţia unui “mozaic” de soluri cu un grad diferit de fertilitate potenţială, situaţie care a impus necesitatea unor studii aprofundate pentru stabilirea soluţiilor de fertilizare.

           Cercetările iniţiate în perioada 1965-1980 au dus la stabilirea dozelor de îngrăşăminte organice aplicate la desfundatul terenului şi plantarea viţei de vie, precum şi a sistemului de fertilizare cu îngrăşăminte organice şi chimice în plantaţiile viticole pe rod.

           Contribuţii importante au fost aduse şi cu privire la folosirea îngrăşămintelor verzi.

           Studii aprofundate de sol, iniţiate în colaborare cu Institutul de Cercetări Pedologice şi Agrochimice Bucureşti începând cu anul 1976, au condus la precizarea limitelor de rezistenţă a portaltoilor la puterea clorozantă a solului, date de care trebuie să se ţină seama la delimitarea perimetrelor pentru noile plantaţii şi la alegerea soiurilor vinifera şi de portaltoi.

           In urma studiilor întreprinse în perioada 1980-1990, a fost stabilit consumul global şi specific de macroelemente la principalele soiuri vinifera cultivate în podgoria Târnave şi concentraţiile de referinţă a stării de nutriţie, în vederea preveniri şi combateri a bolilor de nutriţie. De asemenea a fost studiată evoluţia parametrilor agrochimici ai solurilor pe terasele construite prin procedeul clasic şi prin decopertare. Cercetările de dată recentă au urmărit optimizarea sistemului de fertilizare în plantaţiile viticole, un accent deosebit punîndu-se pe stabilirea dozelor optime economice, în condiţiile fertilizării combinate radicular şi foliar.

           Au fost testate noi tipuri de îngrăşăminte organice şi chimice pentru fertilizarea plantaţiilor viticole pe rod, cu stabilirea dozelor optime şi a eficacităţii acestora.

           In perspectivă, cercetările de agrochimie vor viza aprofundarea cunoştinţelor privind influenţa caracteristicilor fizico-chimice ale solului asupra dezvoltării viţei de vie şi compoziţiei vinurilor, optimizarea elementelor nutritive în solurile viticole, cât şi găsirea unor soluţii ecologice pentru aprovizionarea solului cu nutrienţi. Fiziologia şi biochimia viţei de vie a ocupat un loc important în cadrul tematicii de cercetare a laboratorului.

           Comportamentul fiziologic al viţei de vie este supus acţiunii factorilor de mediu. Pornirea mai tîrzie în vegetaţie, regimul pluviometric mai ridicat din timpul verii, favorizează prelungirea fenofazei creşterii lăstarilor în defavoarea fazei de acumulare.

           Pornind de la această particularitate a ecosistemului nord-carpatic, cercetările de fiziologie şi biochimie au urmărit, în principal, găsirea unor soluţii pentru realizarea unui echilibru între creştere şi fructificare, calitatea producţiei depinzînd în mare parte de realizarea acestui deziderat.

           S-a început, cum de altfel era şi firesc, de la cunoaşterea particularităţilor metabolice ale principalelor soiuri vinifera şi de portaltoi. S-au adus precizări importante referitoare la influenţa condiţiilor pedoclimatice şi a măsurilor agrotehnice asupra principalelor procese fiziologice. In urma studiilor biochimice, referitoare la relaţia dintre mărimea suprafeţei foliare şi cantitatea recoltei de struguri, a fost stabilită suprafaţa foliară optimă, element deosebit de important, care stă la baza dimensionării aparatului foliar. In această competiţie, în favoarea fructificării, s-a apelat la substanţe bioactive din grupa retardanţilor (1981), aducîndu-se precizări importante privind utilizarea CCC-ului.

           În colaborare cu Institutul de Chimie Cluj Napoca (1982-1998) au fost testate produse pentru stimularea legării şi acumulării zaharurilor în boabe.

           Un loc aparte în cadrul cercetărilor de fiziologie şi biochimie l-au ocupat studiile legate de rezistenţa la ger a viţei de vie.

           Primele observaţii cu privire la viabilitatea mugurilor şi modul de iernare a viţei de vie au fost efectuate începând cu anul 1953. Frecvenţa ridicată a temperaturilor scăzute din timpul repaosului vegetativ a impus dezvoltarea acestor cercetări, mai ales în perioada 1981-2000. In perspectivă, cercetările de fiziologie şi biochimie vor aborda aspecte care să conducă la soluţii de îmbunătăţire a actualelor tehnologii de cultură la soiurile noi omologate la SCPV Blaj.

           Cercetătorii care şi-au adus o importantă contribuţie la elucidarea aspectelor de agrochimia şi nutriţia viţei de vie au fost: Dr.ing. Gr. Metaxa, Dr. ing. Gh. Târa,  Dr.ing. V. Sălceriu. Specialiştii laboratorului au fost sprijiniţi în activitate de către personalul auxiliar: Anuşcă Carolina, Biriş Anica, Deva Elena.

           În prezent activitatea laboratorului de agrochimie este coordonată de către Dr.ing. Maria Iliescu.

v 3.0
logare
www.siweb.ro
Web design Sibiu