Activitatea de dezvoltare

Incă din anul înfiinţării şi pe tot parcursul celor 55 ani de existenţă a staţiunii, activităţile de cercetare şi producţie-dezvoltare, au fost organic legate între ele şi susţinute reciproc.
Nici nu se putea altfel, fiind vorba de o Staţiune de Cercetare-Experimentare, cu caracter aplicativ şi mai puţin fundamental. Astfelse explică faptul că încă de la înfiinţare, staţiunea a fost însărcinată să administreze un patrimoniu funciar cu profil adecvat cercetărilor aplicative, dar care să fie adecvat şi verificării primelor rezultate ştiinţific fundamentate, în condiţiile unor parcele viticole de producţie, după demonstrarea viabilităţii şi eficacităţii experienţelor, ele urmau să fie recomandate unităţilor sau altor exploataţii viticole mici sau mari din zona de influenţă a Staţiunii – în cazul nostru – Centrul Transilvaniei. Acest patrimoniu a fost alcătuit, în principal din fosta proprietate al cunoscutului viticultor de pe Târnave – Ambrozie din Crăciunelul de Jos.
La înfiinţare, S.E.V. Crăciunelul de Jos, avea profil viticol, dispunând de un patrimoniu funciar de 70 ha teren agricol, din care 14 ha plantaţii de vii nobile, 16 ha plantaţii viţă portaltoi, precum şi 8 ha şcoli de viţă, restul fiind arabil în asolamentul pentru şcoli de viţe.
Prin reforma agrară, unitatea a fost dotată cu construcţii gospodăreşti adecvate organizării şi desfăşurării unei activităţi de producţie, corespunzătoare specializării în obţinerea de viţe altoite înrădăcinate, ca producţie secundară, dar cu potenţial economic “struguri” pentru vin şi consum proaspăt, precum şi vinuri specializate, ce urmau să devină foarte importante în anii următori.
La înfiinţare şi în anii imediat următori Staţiunea a avut în dotare clădiri importante : sediu administrativ cu curţi gospodăreşti, incluzând construcţii pentru altoit şi forţat viţe, pivniţe gospodăreşti, magazii de cereale, grajduri şi cai de muncă.
Activitatea de producţie-dezvoltare, poate fi grupată în cinci perioade, bine distincte, care se caracterizează cu tot atâtea creşteri şi diversificări ale patrimoniului funciar şi de dotare tehnică a staţiunii.
Din datele tabelului 1, se poate urmări o  dezvoltare dinamică al patrimoniului funciar, atât cantitativ cât şi calitativ, şi respectiv o dezvoltare structurală adecvată cercetării-experimentării şi producţiei-dezvoltării, având ca scop demonstrarea viabilităţii şi eficacităţii rezultatelor cercetării în domeniul viticulturii.

In prima perioadă de dezvoltare, a avut loc o creştere a suprafeţei agricole prin naţionalizări şi predarea acesteia în administrarea Staţiunii.
In această perioadă, au început lucrările de înfiinţare a plantaţiilor de vii nobile, cu material biologic selecţionat în cadrul Sectorului de cercetare, plantaţii care au devenit plantaţii mamă furnizoare de coarde altoi.
Coardele altoi, provenite din aceste plantaţii, au permis desfăşurarea unui proces de înmulţire al materialului săditor cu valoare biologică tot mai ridicată, valorificate în întreaga Transilvanie, dar şi peste Carpaţi, mai ales în Moldova; material “selecţionat”produs  an de an într-un număr de 300-500 mii buc. viţe altoite.

In acest proces, a început extinderea în ţară a soiului Fetească regală (soi autohton de pe Târnave), dar şi a soiurilor Muscat Ottonel,  Riesling italian,Traminer roz, Pinot gris şi altele.
Paralel cu producerea materialului săditor viticol, în cadrul activităţii de cercetare-dezvoltare, au început şi procesele de producere a vinurilor din soiuri specifice podgoriei Târnave, în cantităţi la început mici apoi tot mai mari, înglobând în ele cunoştinţe ştiinţifice câştigate în activitatea de cercetare de către viitorii mari vinificatori – oenologi de seamă ca Bellu Octavian, care începând din 1949 a reuşit să producă vinuri de mare marcă, apreciate şi recunoscute pe plan naţional şi internaţional, cu distincţii înalte (Marea Medalie de Aur) pentru Muscat Ottonel şi Traminer roz.
Grija primilor cercetători şi celorlalţi specialişti, s-a extins şi asupra creării unor dispozitive şi chiar maşini, fără de care nu era posibilă desfăşurarea activităţii de cercetare, dar nici cea de producţie-dezvoltare.Astfel, au fost create plugul de desfundat pentru şcoli de viţe, apoi plugul de bilonat şi plugul de scos viţe altoite înrădăcinate, iar în cadrul sălilor de altoire şi forţare, cărucioare pentru transport lăzi cu butaşi altoiţi împachetaţi cu rumeguş, precum şi un dispozitiv de ridicat lăzi cu  butaşi la cca.1-1,2 m la etajul I şi II de aşezare pentru forţare.
De asemenea pentru activitatea de vinificaţie au fost create dispozitive necesare spălării butoaielor şi altele pentru vinificare, precum şi pentru îmbutelierea vinurilor de cea mai bună calitate pentru colecţie, din care multe se găsesc şi astăzi în vinoteca staţiunii.
In această perioadă, activitatea de producţie-dezvoltare, s-a desfăşurat în cadrul bazei gospodăreşti de la Crăciunelul de Jos, cu dotări tehnologice destul de sumare, care aştepta să ajungă la o altă treaptă -–superioară, ce urma să aibă loc în cadrul celei de a doua perioade de dezvoltare.

Perioada a-II-a de dezvoltare (1960-1970) este marcată de mutarea sediului staţiunii la Blaj şi trecerea în anul 1961 la Staţiune, a Grupului Scolar Agricol şi a Pepinierei viticole “Agrosem”, în urma cărui proces, baza de producţie, respectiv patrimoniul funciar al staţiunii a crescut la 791 ha – din care 650 ha teren agricol. A crescut substanţial suprafaţa plantaţiilor de vii – special înfiinţate în 1959 pentru furnizare de coarde altoi precum şi terenul arabil, destinat parţial pentru asolamentul şcoli de viţe şi parţial pentru înfiinţare de noi plantaţii de vii roditoare. A crescut, de asemenea, suprafaţa plantaţiilor de portaltoi, a cărei producţii de butaşi a fost destinată şcolilor de viţe proprii şi altor şcoli de viţe din Transilvania.
In această perioadă au avut loc primele dotări cu tractoare viticole pe şenile din Bulgaria şi apoi cu celeautohtone, împreună cu maşinile specifice – pluguri-cultivatoare pentru vie, maşini de stropit purtate, freze şi grape cu discuri pentru vie. Aceste tractoare şi maşini viticole au putut fi folosite la întreţinerea plantaţiilor de vii cu distanţe de plantare de cel puţin 1,8 m între rânduri (cca. 60 % din patrimoniul viticol).
O realizare deosebită a acestei perioade a fost sistemul de irigaţii, ce cuprindea 40 ha vie şi 25 ha asolament pentru şcoli de viţe, asigurând irigarea prin aspersiune şi contribuind la uniformizarea aprovizionării solului cu apă , mai ales primăvara şi la sfârşitul verii, perioade caracterizate destul de frecvent prin secetă.

Producţia de struguri, cantitativ, a fost foarte variabilă de la an la an – respectiv între 1.834 şi 9.488 kg/ha, mai stabilă în anii 1961-1966, variind între 5.462 şi 9.488 kg/ha, iar în 1969 – producţia medie a fost doar 709 kg/ha.
In domeniul vinificaţiei, staţiunea a obţinut dreptul de folosire a pivniţelor din fosta Mitropolie precum şi sub alte clădiri naţionalizate, cu o capacitate totală de peste 50 vagoane, dotate cu butoaie de lemn. In curtea fostei Mitropolii, în care a funcţionat noul sediu al staţiunii, s-au făcut amenajări şi pentru vinificarea industrială a întregii producţii de struguri, care pe parcursul perioadei a variat între 170 – 880 t. Primele încercări de îmbuteliere semimecanizată s-au făcut în pivniţele de cca. 15 vagoane capacitate de pe str. Dr. Petru Groza nr. 22.
Vinificarea în ultimii ani ai acestei perioade, a avut loc tot în spaţiu şi amenajări provizorii – în viitoarea curte a noului centru administrativ (actuala curte), tot în condiţii extensive, cu multă muncă manuală şi fără posibilităţi de control asupra proceselor microbiologice şi fizico-chimice din musturi şi vinuri.
In această perioadă, paralel cu cercetarea, s-a început şi producerea în cantităţi mici şi a vinului spumant, în cîteva zeci de mii de butelii , după metoda Champenoise, în pivniţele sub Casa de bătrîni.
Sub aspectul gradului de dotare, respectiv intensivităţii tehnologiilor, staţiunea a rămas în urma multor staţiuni surori din ţară. La nici una din acestea nu era atât de împrăştiate spaţiile de păstrare a vinurilor, sub întregul oraş, ca la Blaj, şi nici atât de provizoriu, spaţiile şi instalaţiile de vinificare primară aveau un caracter provizoriu.
Se simţea deci nevoia, ca după ce  Administraţia şi Cercetarea s-au mutat, în anul 1969, în sediul nou propriu (cel actual) să aibă loc începerea unei noi perioade de dezvoltare intensivă, creşterea şi modernizarea generală, atât a dotărăilor cât şi a producţiilor, respectiv crearea condiţiilor pentru ca şi Blajul să poată intra în întrecere cantitativă şi calitativă cu unităţile de cercetări viticole cele mai bine cotate din ţară , ca : Valea Călugărească, Stefăneşti-Argeş, Murfatlar şi Iaşi.

Perioada a-III-a de dezvoltare (1971-1987) se caracterizează printr-o dezvoltare impetuoasă, atât al patrimoniului viticol cât şi mai ales a producţiei vinicole, impusă de nivelul ridicat al cercetărilor care trebuiau susţinute în continuare de posibilităţile tehnice dar şi valorificate mai intensiv, într-o producţie viti-vinicolă modernizată şi intensivă – scopul final fiind realizarea unei eficienţe ridicate a întregii munci de cercetare şi producţie-dezvoltare.
Această perioadă a început încă din 1970, cu schimbarea şi împrospătarea echipei de conducere din fruntea staţiunii şi refacerea coeziunii colectivului în încercarea provocată de inundaţiile istorice şi condiţiile climatice cu totul nefavorabile şi pentru viticultură din vara anului 1970.

Primul pas în dezvoltarea patrimoniului viti-vinicol l-a constituit preluarea în anul 1971 de la SCPP Cluj a fermei complexe de la Ciumbrud, care funcţiona pe lîngă Liceul Agricol din Ciumbrud, cu o suprafaţă totală de 282 ha, din care plantaţii de vii nobile 80 ha, plantaţii portaltoi 8 ha, şcoli de viţe 4 ha, plantaţii pomicole 15 ha, arabil 138 ha, fâneţe naturale 9 ha precum şi teren neagricol 28 ha. De asemenea au fost preluate în administrare şi clădirile gospodăreşti : punctul de vinificare şi pivniţele, grajdurile (fără animale) şi atelierul mecanic, precum şi o echipă valoroasă de specialişti (3 maiştri) conduşi de Dl. Mezei Alexandru – Directorul Liceului Agricol şi sprijiniţi de profesorul de viticultură-vinificaţie Csavassy Gheorghe, această structură a fost, de altfel, menţinută încă mulţi ani după acest transfer organic.
Prin preluarea fermei Ciumbrud, s-a realizat nu numai extinderea capacităţii de producţie viti-vinicolă şi pomicolă a staţiunii, ci mai ales extinderea şi diversificarea condiţiilor pedo-climatice, în care staţiunea Blaj îşi putea materializa cercetările viti-vinicole, cu rezultate şi recomandări adecvate zonei viticole de pe Mureş, cât şi altor podgorii (Alba, Lechinţa, Sălaj), cu condiţii naturale asemănătoare Ciumbrudului.
De asemenea, prin acest transfer, a crescut potenţialul calitativ dar şi diversitatea caracterelor vinurilor cu provenienţă Ciumbrud-Aiud.Nu în ultimul rând, ferma Ciumbrud, urma să devină o bază puternică pentru înmulţirea materialului săditor viticol cu valoare biologică ridicată, din soiurile ce îi sunt caracteristice : Fetească albă, Riesling italian, Pinot gris, Furmint, Sauvignon, etc., extinse mai ales cu plantaţii mamă furnizoare de coarde altoi, pe o suprafaţă de peste 120 ha.
Din anul 1970 integrarea fazei de cercetare-dezvoltare viti-vinicolă a început cu o acţiune cuprinzătoare de refacere şi modernizare a plantaţiilor de vii din întreaga staţiune Blaj-Crăciunel-Ciumbrud  prin amenajări antierozionale şi terasarea tuturor terenurilor proprii plantaţiilor viticole, pe parcele – creând condiţii de mecanizare intensivă a tuturor lucrărilor de întreţinere a solului şi a celor fitosanitare.Practic în această perioadă au fost refăcute, extinse şi modernizate plantaţiile pe întreaga suprafaţă viticolă a staţiunii.
La realizarea noilor plantaţii au fost folosite soiuri selecţionate, cloni omologaţi şi soiuri noi în proporţie de peste 70 %. O bună parte a plantaţiilor de vii din toate fermele au devenit furnizoare de coarde altoi selecţionate şi elită (mai nou certificate şi de bază).
Realizările concrete ale acestei perioade – cea mai dinamică din întreaga istorie a staţiunii, sunt grupate în cele ce urmează :

  1. Extinderea şi modernizarea plantaţiilor de vii

Acţiuni concrete în această direcţie :

  1. Efectuarea unei serii de schimb de teren, cu unităţile vecine cu fermele staţiunii , aflate la Blaj, Crăciunel sau Aiud-Ciumbrud, urmărind obţinerea unor amplasamente apte înfiinţării unor plantaţii moderne şi intensive pe pante – treimea mijlocie şi superioară, cu teren stabil, corespunzător terasării. In anii 1971 – 1979 – totalul schimburilor a însumat 172 ha;
  2. Schimbarea destinaţiei unei suprafeţe de 53 ha, renunţând la plantaţiile de portaltoi, care datorită poluării de la Copşa Mică, a afectat gradul de maturare al coardelor ;
  3. Executarea de proiecte pentru suprafaţa de 360 ha, cu specialişti în lucrări antierozionale, care în colaborare cu cercetătorii staţiunii în agrotehnică, au adoptat orientările raţionale ale SCV Blaj, privind metoda de terasare debleu-rambleu, apoi metoda decopertării şi acoperirii după terasare cu sol fertil, precum şi privind lăţimile platformelor teraselor inclusiv asigurarea distanţelor mecanizabile între rândurile marginale şi taluze.Aceste realizări au fost recunoscute la Consfătuirea de la Blaj din anul 1976;
  4. Executarea în regie proprie a tuturor amenajărilor antierozionale, teraselor şi lucrărilor de artă pe cele 360 ha proiectate.
  5. Pregătirea terenului, folosind gunoi de grajd 40-80 t/ha, mai mult pe terase, plus îngrăşăminte chimice NPK (100-150-200 kgs.a./ha) şi numai prin desfundare cu PBD 60 pe 327 ha efectiv plantabil;
  6. Infiinţarea a 327 ha plantaţii moderne, intensive, cu forme de conducere adecvate de-a lungul versanţilor, cu sistemul de susţinere instalat încă din anul plantării astfel :

            Toate plantaţiile noi au fost realizate cu viţe altoite din categoria biologică selecţionat şi elită, din care 225 ha cu destinaţie “plantaţie mamă furnizoare coarde altoi” amplasate la toate centrele de ferme – Blaj, Crăciunel şi Ciumbrud.

 

  1. Modernizarea plantaţiilor existente

La începutul perioadei, paralel cu înfiinţări de noi plantaţii pe amplasamente noi, cu studii şi cercetări, plantaţiile existente de pe treimea mijlocie şi superioară a pantei, au fost supuse unor procedee de modernizare : rărirea rândurilor şi transformarea formei de conducere joasă în forme cu cordoane pe tulpini semi sau chiar înalte, pentru asigurarea mecanizării intense.

            In parcelele modernizate au fost cuprinse aproape toate soiurile, iar rezultatele demonstrative au servit fundamentării recomandărilor către unităţile viticole din zona de influenţă – podgoriile şi centrele viticole din centrul Transilvaniei.

  1. Dotarea corespunzătoare a plantaţiilor şi fermelor :

1972-1973 – atelier mecanic central pentru revizii şi RK şi de întreţinere şi reparaţii curente
tractoare şi maşini.
1973-1980 – instalaţii de alimentare cu apă – respectiv staţie de pompare electrică, conductă
de aducţiune şi de distribuire la grupe de parcele pentru stropitul fitosanitar pe întreaga suprafaţă ale tuturor fermelor viticole.
începând din 1971 – dotarea cu cîte un tractor pe fiecare 15-20 ha vie (1/3 pe roţi, 2/3 cu
şenile) şi întregul sistem de maşini viticole : maşini pentru stropit şi erbicidat, plug-cultivator, discuri şi freze viticole, greble mecanice pentru scos coarde de pe intervale, echipament pentru cârnit mecanic, maşini pentru tocat coarde, echipament de aplicat îngrăşăminte chimice cu subsolier sau piese scormonitor, pe două urme, maşină pentru aplicat gunoi de grajd în vie, remorci transport pentru persoane şi materiale de 2,5 şi 4 t.
1974-1980 – grupuri sociale (cantină şi dormitor) la fiecare fermă pentru muncitori sezonieri
şi pentru cazare elevi în timpul culesului.
1985 – copertine pentru tractoare şi maşini.
1985-1986 – depozite pentru îngrăşăminte şi pesticide la fiecare fermă în parte.

  1. Intensificarea producerii materialului săditor viticol cu valoare biologică ridicată.

Acţiuni :
1971-1972 – generalizarea tehnologiei producerii de viţe altoite înrădăcinate în şcoli de viţe
fără biloane pe 20-30 ha.
1971-1972 – repartizarea şcolilor de viţe pe 3 ferme, creând baze puternice de altoire –
forţare – sistem de irigaţii (Blaj, 8-12 ha; Crăciunel, 8-10 ha; Ciumbrud, 8-10 ha);

  1. specializarea a 214 ha plantaţii mamă furnizoare coarde altoi, de a produce pînă la 2,5

mil. coarde altoi, din care elită peste 50 %, suficiente pentru minim 1.000 ha plantaţii noi de vie annual;

  1. producerea în 1976-1979 a 250-300 mii buc. viţe altoite în “solarii tip Bloc pe strat

nutritiv”, pe 0,8 ha, din care : 0,5 ha Blaj, 0,3 ha Ciumbrud;
- producerea în anii 1977-1987 a 1200-1600 mii buc. viţe altoite înrădăcinate, în sistem intensiv, în solarii pe sol ameliorat pe 45 ha, cu randament de 50-60 %, din care la Blaj        - 1,5 ha, Crăciunel –1 ha, Ciumbrud – 2 ha;

  1. producerea la Blaj, în anii 1978-1982 a 250-400.000 viţe altoite, cu randament de 65 %,

la ghivece nutritive, în sere încălzite, cu posibilităţi de plantare la locul definitiv în anul altoirii – luna – iunie.
In această perioadă, de dezvoltare puternică a viticulturii României, SCPV Blaj a devenit practic, cel mai important producător şi furnizor de viţe altoite înrădăcinate pentru întreaga ţară, cu producţii care se ridicau în unii ani la 2,2-2,5 mil. viţe altoite/an.

Dotări speciale ale sectorului de producerea materialului săditor viticol :

  1. extinderea şi amenajarea modernă la Ciumbrud în 1974, la Crăciunel în 1976 şi Blaj

1988, a spaţiilor de altoire – forţare, la o capacitate de 5 milioane butaşi altoiţi.
1976-1978 – realizarea instalaţiei frigorifice de la Complexul de altoire de la Blaj, pentru păstrarea în condiţii controlate a butaşilor portaltoi şi coarde altoi peste iarnă şi a butaşilor altoiţi pînă la începerea forţării.
1976-1977 – realizarea de instalaţii de încălzire pentru forţare la Blaj şi Ciumbrud – cu o capacitate totală de 4 mil. butaşi altoiţi.
1979-1980 – redimensionarea şi reaşezarea instalaţiilor de încălzire – staţie de căldură şi registre – în sere calde, pe suprafaţa de 0,60 ha, pentru producere viţe altoite la ghivece nutritive.
1977-1978 – realizarea a 3 staţii de pompare ape pentru irigaţii în şcoli de viţă şi în solarii şi realizarea a 4,5 ha solarii tip tunel cu instalaţie specială de udare.

  1. Extinderea şi modernizarea sectorului de vinificaţie

Acţiuni :
1972 – 1974 – realizarea Complexului de vinificare modern de la Blaj cu capacitatea de 400 vagoane.
1974 – dotarea Complexului cu linie de îmbuteliere Nagema cu 4000 butelii/oră.
1974 1975 – modernizarea centrului de vinificare de la Ciumbrud, cu o capacitate de 120 vagoane must.
19711975 – dotarea Complexului de vinificaţie cu laboratoare de cercetare şi de analize uzinale, echipate cu aparatură de investigare modernă la aceea dată.
1975 – dotarea Complexului de vinificaţie cu pivniţe – hrube – cu budane de stejar, având o capacitate totală de 80 vagoane vin pentru păstrare şi învechire, amenajarea şi dotarea spaţiului adecvat pentru producerea de vinuri spumante cu capacitate de 300.000 butelii.
1974 1976 – realizarea unui modern şi spaţios complex de analiză organoleptică “Sala de degustare a vinurilor”, reprezentativă pentru Transilvania
1980 – dotarea Complexului de vinificaţie cu instalaţii frigorifice pentru fermentarea la temperaturi controlate.
1981 – dotarea Complexului de vinificaţie cu instalaţie şi echipament pentru spălarea
tescovinei şi separarea sâmburilor de struguri.
1983 – dotarea cu instalaţie de distilare, de capacitate medie.
1985 – realizarea instalaţiei de fermentare a musturilor sub pernă de gaze inerte şi CO2.
1985  - dotarea cu depozite tranzit pentru vinuri îmbuteliate prevăzute cu instalaţii de răcire.
1986 – racord electric dublu şi PT propriu pentru alimentare cu energie electrică din două
direcţii.
1987 – realizarea unei secţii de microvinificare – prevăzută şi cu instalaţii frigorifice individuale la unele cisterne inox pentru fermentare la temperatură controlată.

Perioada a IV-a de dezvoltare (1988 – 1999) reprezintă de fapt o diversificare a sectorului
de producţie-dezvoltare prin preluarea Pepinierei pomicole complexe Aiud de la SCPP Geoagiu.
Prin acest pas, SCPV Blaj, şi-a extins activitatea principală de producţie – aceea de înmulţirea materialului săditor nu numai în viticultură ci şi în pomicultură.
Patrimoniul staţiunii s-a extins practic cu 160 ha teren agricol, din care sectorul de înmulţire – unul din cel mai mare din ţară – reprezenta 57 ha, cu 7-10 ha câmp de altoire pomi, arbuşti şi arbori ornamentali, 5 ha marcotieră şi 12 ha plantaţie furnizoare de ramuri altoi. Pe lîngă pepiniera propriu zisă, a crescut şi arabilul staţiunii cu 103 ha – justificat necesar pentru asolamentul de 5 ani pentru pepinieră.Intreaga pepinieră avea sistem de irigare prin aspersiune, cu conducete îngropate, din care pe 60 ha în dotare proprie.Pe lîngă pomi altoiţi pe 7 ha, pe alte 2-3 ha se producea trandafiri din cele mai diferite soiuri, forme şi culori.
Prin integrarea producerii materialului săditor pomicol, staţiunea Blaj a devenit una din cele mai complexe unităţi de cercetare-dezvoltare, intrând în grupa unităţilor cu gradul I.
Continuând şirul de realizări bune, atât în viticultură-vinificaţie cât şi în producerea materialului săditor pomicol, doi ani la rând, staţiunea a fost declarată fruntaşă. În anii 1989 şi 1990 staţiunea a avut o situaţie economică de excepţie, cu un capital circulant de peste 60 % din total, nefiind necesare credite decât în situaţii excepţionale.
In această perioadă s-a continuat producerea intensă de material săditor viticol până în 1993, atât în solarii pe sol ameliorat (1988, 1990) cât şi în câmp în şcoli de viţe fără biloane.
Urmarea nefastă a crizei viticulturii începută în anul 1993 a fost scăderea crescândă a cererii de viţe altoite. În consecinţă suprafaţa şcolilor de viţe s-a redus la 10 ha, iar din 1995, practic a fost sistată producerea de viţe altoite la nevoile stricte ale staţiunii şi pentru particulari, menţinându-se activitatea doar pe 1-2 ha.
In plantaţiile de vii roditoare, în primii ani (1988-1992), s-au finalizat proiectele de înfiinţare de noi plantaţii, după care urma să se continue cu refacerea celor îmbătrânite. Aceasta ar fi însemnat un ritm anual de 25-30 ha replantare. Datorită deteriorării situaţiei economice, această acţiune nu a mai fost începută din lipsă de mijloace financiare.
Ca urmare, deşi pe seama agrofondului bun realizat în perioada anterioară, inclusiv în primii ani ai deceniului 1990, s-au realizat producţii ridicate de 7.800-8.540 kg/ha (1992 şi 1993), la sfârşitul perioadei, suprafaţa plantaţiilor cu durata de exploatare expirată ce trebuiau casate-defrişate, se ridica la peste 150 ha, afectând tot mai mult producţiile medii anuale prin potenţialul lor scăzut.
Acest fapt, precum şi criza financiară tot mai acută a staţiunii, au făcut  ca spre sfârşitul anilor 1990, producţia medie realizată să coboare până la 2 t/ha, uneori şi datorită condiţiilor climatice nefavorabile (grindină şi îngheţ târziu de primăvară).
Schimbările social-economice şi mai ales decapitalizarea accentuată în 2-3 ani, a dus staţiunea în situaţia ca peste 80-90 % din capitalul circulant să fie epuizat şi producţia s-a bazat pe credite de producţie cu dobândă tot mai mare – până la 130 %, imposibil de acoperit cu profit real.
La această situaţie dramatică, a contribuit  şi finalizarea acţiunii de înfiinţare a plantaţiilor în 1990-1995 pe 100 ha,  cu credite, precum şi o investiţie capitală – un complex nou cu linie de îmbuteliere KRONES, realizată tot pe bază de credite. În condiţiile schimbărilor negative ale poziţiei vinurilor pe piaţa externă, aceste cauze au făcut ca staţiunea să devină insolvabilă, în incapacitate de rambursare a creditelor şi lipsă de credibilitate pentru acordarea de noi  credite pentru continuarea proceselor de cercetare şi producţie. Ca urmare a calculării majorărilor la datoriile faţă de stat, unitatea a devenit datoare de zeci de miliarde de lei.

Perioada a-V-a de dezvoltare (2000-2001) : In condiţiile economice tot mai grele ale staţiunii, cu scopul de a salva patrimoniul viti-vinicol, apărat în întregime până acum de destrămare, după o largă consultare şi analiză obiectivă a căilor de urmat, în urma hotărârii Consiliului ştiinţific şi de administraţie, s-a solicitat de la forul tutelar ASAS – aprobarea începând din 1999-2000 a unei asocieri fără personalitate juridică cu SC PROMOTION SRL, cu scopul finanţării producţiei de struguri/vin, de viţe altoite şi de fructe, urmând ca din profitul anual, cele două unităţi, respectiv SCPV Blaj şi SC PROMOTION SRL să beneficieze în proporţii egale.
Incepând cu această nouă formă de colaborare a început refacerea echilibrului economic curent şi asigurarea mijloacelor de producţie. Ca urmare a finanţării asigurate începând din anul 2000 producţia de struguri pentru vin s-a ridicat la 4,6 t/ha, iar în 2001,potenţialul real de producţie evaluată se ridică la 7-8 t/ha în unele ferme situându-se chiar la 10 t/ha.
În această situaţie de uşurare economică, şi celelalte sectoare cum sunt pepiniera pomicolă, cultura mare şi pepiniera viticolă au putut fi mai bine susţinute din venituri proprii, iar sectorul de cercetare a putut fi ajutat efectiv la cofinanţarea a 8 proiecte de cercetare-dezvoltare, în proporţie de 50 % din devizele de derulare financiară a acestora.
Toate acestea au avut ca efect şi o relaxare în politica de salarizare, reuşindu-se o realiniere cu celelalte unităţi complexe de cercetare-dezvoltare viticolă din ţară, dar mai ales s-a realizat salvarea patrimoniului viticol.
Si cînd vorbim de salvare ne gândim , în primul rând, nu la struguri, ci mai ales la plantaţiile mamă furnizoare de coarde altoi, fără de care staţiunea nu-şi mai poate îndeplini menirea de producător viţe altoite cu valoare biologică ridicată pentru refacerea patrimoniului viticol al Transilvaniei şi a întregii ţări, potenţialul de producere al staţiunii fiind şi astăzi de două milioane viţe altoite STAS.
Dar, ca multe alte sectoare ale agriculturii şi acest sector este în mare nesiguranţă, ca urmare a aplicării defectuoase a Legilor pământului, încât la SCPV Blaj, peste 300 ha plantaţii de vii au un statut nesigur. Deşi declarate prin HG şi Legi patrimoniu public, ele se află pe foste terenuri ale cetăţenilor, care nu au fost şi nu se ştie când şi dacă vor fi despăgubiţi şi nici nu li s-a reconstituit proprietatea în alte amplasamente. Acest statut nesigur, face ca să fie amânată şi refacerea plantaţiilor îmbătrânite, care ar însemna zeci de miliarde lei investiţii pe un teren tot timpul revendicat de foştii proprietari.
De fapt, această ultimă perioadă de producţie-dezvoltare a staţiunii constituie un alt gen de evoluţie al patrimoniului funciar, respectiv o restrângere a suprafeţei totale cu 246 ha, în partea de hotar Veza, prin predarea acesteia la Agenţia Domeniului Statului, în vederea reconstituirii proprietăţilor a peste 210 acţionari de pe Anexa 19, toţi din municipiul Blaj.Prin această acţiune, staţiunea a scăpat de acea parte a patrimoniului funciar, care nu era nici aptă , nici necesară viticulturii, producând mai mult pierdere şi cheltuieli nejustificate prin acordare de dividende.
Patrimoniul funciar rămas, respectiv cele 709 ha teren agricol, din care 447 ha viticol (vie pe rod 426 ha), şcoli de viţe 2 ha, pepinieră pomicolă 57 ha şi 18 ha livadă pe rod, precum şi 146 ha arabil (asolamentul pentru cele două pepiniere) sunt justificate pentru menţinerea profilului de cercetare şi producţie-dezvoltare a staţiunii. Sarcina principală de producţie este producerea materialului săditor viticol şi pomicol cu valoare biologică ridicată – materializată în coarde altoi, viţe altoite, pomi altoiţi, arbuşti şi arbori ornamentali, iar ca producţie secundară, dar economic foarte importantă “struguri”, asigură materie primă pentru o vinificaţie modernă, rentabilă, datorită vinurilor cu denumire de origine controlată TARNAVE şi AIUD.
Activitatea de producţie pentru  anii 2000 şi 2001 se concretizează în următoarele :

  1. PRODUCTIA VEGETALA
  2. VINIFICATIA şi valorificarea anuală a minim 250 vag. vinuri cu denumire de origine la intern şi export, constituie o finalizare a activităţii de producţie.
  3. PROFITUL programat – din vinuri  cca. 3,5 miliarde lei

                                           - din alte activităţi proprii cca.  1,6 miliarde lei
- Total 5,1  miliarde lei.


Regretabilă este existenţa a peste 150 ha vie pe rod cu durata de folosinţă depăşită cu 3-15 ani, intrată parţial în declin, care scade randamentul general al plantaţiilor. Deci acţiunea prioritară, ar fi refacerea acestor plantaţii prin replantare cu soiuri adecvate noilor orientări, mai ales pe piaţa mondială şi care în podgoria Aiud şi Târnave ar fi “acasă” cum sunt Pinot gris, Sauvignon şi Chardonnay.
Realizarea acestui deziderat este condiţionată de relansarea viticulturii prin susţinerea de către stat printr-o serie de măsuri centralizate ca :

  1. garantarea unei pieţi interne ale vinului în care produsele contrafăcute să fie interzise cu desăvârşire;
  2. impunerea reglementărilor din Legea Viei şi Vinului, cu privire la producerea şi valorificarea sub control a produselor vinicole cu denumire de origine.
  3. susţinutinerea financiară de către stat şi  UE, înfiinţarea plantaţiilor de producţie cu soiurile viitorului.
  4. subvenţionarea în continuare a producerii materialului săditor, cu aceleaşi soiuri.

v 3.0
logare
www.siweb.ro
Web design Sibiu